vineri, 19 octombrie 2012

Copilaria


Dincolo de aparenta realitate exista o lume a sentimentelor si trairilor intense de unde extragem esenta continuitatii pentru a putea supravietui obstacolelor vietii. Poate cea mai puternica arma impotriva rautatilor adinc inradacinate in inimile oamenilor este copilaria.
Inocenta care insoteste aceasta virsta, surprinde mereu prin suris si blindete. In sufletul unui copil e atit de multa speranta si dragoste incit omorind-o iai omori surisul.
In adincul sufletului sunt inca un copil si ma simt o norocoasa pentru ca viata mi-a dat poate prea multe sanse pe care nu le-am valorificat la superlativ. Privesc de jur imprejur la ceilalti copii, atit de mult potential zace in inocenta incit am putea recladi o lume a zimbetului vesnic si al pacii interioare. Copii au felul lor de a vedea lumii si sint singurii carora nu le este frica de viitor. Ei isi zidesc fericirea pe visuri iar povestile in care binele invinge raul fac parte din realitatea lor. Toate gindurile marete, toate inventiile cu adevarat importante au izorit din sufletul unui copil care a visat sa-si depaseasca conditia si sa impresioneze lumea demonstrind astfel ca evolutia societatii depinde de ambitia unui copil. Sint copii care trebuie sa lupte pentru apararea propriilor drepturi, copii pentru care dragostea inseamna atit de mult,tocmai pentru ca le lipseste. Acesti copii au nevoie doar de o sansa pentru asi demonstra valoarea. E atit de greu sa ajungi la sufletul unui copil insa e o aventura care merita intr-adevar traita. Copiii cunosc artificialitatea,minciuna si egoismul,oricit de mult ai incerca sa-ti maschezi atitudinea. Copilaria mea inca zburda vesela, elfii se mai ascund dupa florile de mar, iar bunica poate sa-mi mai fluture zimbete din usa casei. Mi-e dor de copilarie de lumea aceea cu ochi mari, unde alergam desculta prin curte, iar puful de papadie mi se parea o lume magica,unde pluteau stele,puteam sa jur ca daca le ating se transforma in niste zine. Mi-e dor sa-mi trag pisoiul de urechi. Serile erau frumoase, ne adunam toti in casa si jucam carti iar bunica pregatea masa, bunicul mereu ne privea asemeni unei taceri plina de stralucie si caldura, cind ma uitam la el-lumina, iar eu scoteam un zimbet stirb si ii faceam mereu cu mina, iar el se scutura de dragul meu!
Da..mi-e dor de copilarie, de pomii din gradina pe care ii cunosteam pe de rost,toti imi lasau urme si julituri, dar oare mai conta? Important era sa nu ii taie nimeni si sa urc prin ei ca sa ajung mai aproape de cer, mi se parea ca acolo sint mai mare si pot culege norii, uneori puteam,dar nu erau nori, ci puf…puf mare si alb. Acum insa, nu mai sint acele locuri ale amintirilor, casa e refacuta,cheia nu mai sta la locul unde de obicei o punea bunica, iar locul de munca a bunelului a devenit pustiu.
Insa mai este curtea, cit mai este ea,inseamna ca mai am voie sa alerg desculta prin iarba si sa visez la zilele cind imi permiteam aproape orice, iar oamenii mari imi tulburau linistea. Merita sa lupti pentru increderea unui copil, caci inima lui este mai pretioasa decit o comoara, mai fragila decit o floare si mai bogata decit intreaga avere a lumii.

Lima romana


Limba- un simplu cuvint, o simpla vorba, dar care ascunde in el o multime de sentimente, de trairi, care ne insufla viata.  Un cuvint,o vorba, cit de simplu, cit de simplu pare si cit de complicat este intr-adevar, sa traiesti fara cuvintele dulci ale mamei, fara vorbele inaltatoare ale tatalui si fara sfaturile sincere ale bunicilor, care rostite doar in limba materna, au un sens atit de profund, maret si insemnat pentru fiecare din noi…
Fiecare limba, fiecare grai are o multime de cuvinte frumoase, care rostindu-le sau auzindu-le de la cineva , ne fac sa ne simtim plini de bucurie, insa cuvintul rostit in limba materna mereu va lasa o urma mai apasata in inimile noastre.

Misiunea scolii este trezirea constiintei si cresterea caracterului


Scoala ocupa un loc foarte important in viata fiecarui copil, pentru unii este un prilej de satisfactie si de bucurie, insa din pacate pentru altii nu este decit o datorie, un chin la care merg zi de zi.
Odata cu pasirea pragului scolii, am simtit un sentiment foarte puternic, o bataie de inima care m-a frapat, o senzatie de nedescris, de singuranta, si deodata mi-am zis : “iubesc acest loc”, cu timpul parerile se mai schimbau, am avut multe situatii placute si neplacute, dar totusi realizez, ca nimic mai pretios pe lume decit scoala nu exista. Scoala este un labirint, in care putem alege mai multe cai,si odata gresind directia,nu ne mai putem intoarce, odata pornind la drum, realizam ca trecind acest labirint cu succes, vom ajunge la alt nivel, dupa care vor urma tot mai multe si mai multe, insa amintindu-ne de primul,de scoala, vom lasa in urma toate erorile si esecurile.

Pentru mine, limba romana e distanta dintre inima si umbra ei,care se numeste suflet


Nu exista nimic mai de pret pentru un popor,decit graiul matern,intrucit acesta este plaminul prin care respira intregul neam si suflarea in care se contopeste sufletul roman. Prin limba vorbita,fiecare persoana ajunge sa-si dezveleasca intreaga sa faptura launtrica si spiritul sau patriotic in fata neamurilor straine dovedindu-le si un motiv demn de mindrie si admiratie, atit pentru generatia curenta cit si pentru generatiile viitoare.
Limba romana este ca o oglinda care reflecta intreaga istorie a neamului, cu toate bucuriile,biruintele,infringerile si victoriile traite,cu toate visele realizate si sperantele spulberate.
Dragostea fata de limba materna este infinita. De la primul cuvint rostit in limba romana, pina la ultima icnire, ultima vorba spusa de un om, se intinde o salba de margaritare, fiecare bob fiind poleit cu dragoste de patrie si cu cuvinte dulci rostite in limba materna. In concluzie, limba materna este sansa fiecarui din noi, fiecarui popor de a deveni  o personalitate pe arena mondiala care se numeste “viata”, este o sansa de a tine piept uraganelor devastatoare provocate de persoane barbare, persoane lipsite de identitate si spirit nationalist.

Dragostea este cea mai inalta fericire la care poate ajunge omul


Bucurie,tristete,spaima,regret, toate sunt niste sentimente,pe care le simtim  si cu care ne intilnim zi de zi,, insa exista un sentiment de care nu are parte fiecare om, este un sentiment nemarginit, o iluzie intangibila, nepieritoare pe care o vezi eclipsata pe panza eternitatii.Viata este asemeni unui pom, care visind inmugureste, dorind inverzeste si numai iubind v-a inflori! Iubirea este lantul universal ce ne leaga sufletele pe un talisman tainic ce lumineaza totul in jur.Atunci cand iubesti, tot ce te inconjoara se transforma intr-un trandafir ce parfumeaza suav aerul pe care il respiri doar prin sublima tremurare a unei petale,iar cand nu mai esti demn de ea o pierzi precum un parfum ce nu persista.Dragostea e acel bagaj de senzatii pline de umbre si lumini care iti vibreaza inima,suspini de emotie,suspini de teama,suspini pentru ca iubesti.Iubirea adevarata domina mai ales prin amintire:nicio iubire nu  se stinge,doar inveti sa traiesti fara ea,dar parfumul proaspat al primei atingeri,fluturii din stomac,emotia primului “te iubesc” vor ramane mereu prelinse ermetic in inima ta .Dar nimic nu este vesnic ,cind pierzi persoana iubita,doar atunci realizezi importanta ei,cind ai pierdut-o,aidoma unei crizanteme ce si-a pierdut mireasma in adierea vantului. La urma-urmei dragostea este un risc,nu o obligatie, un rismc de a trai,deoarece unde exista dragoste,exista viata,iar viata fara dragoste,este asemenea unui an fara primavara.