Copilaria

Dincolo de aparenta realitate exista o lume a sentimentelor si trairilor intense de unde extragem esenta continuitatii pentru a putea supravietui obstacolelor vietii. Poate cea mai puternica arma impotriva rautatilor adinc inradacinate in inimile oamenilor este copilaria.

Inocenta care insoteste aceasta virsta, surprinde mereu prin suris si blindete. In sufletul unui copil e atit de multa speranta si dragoste incit omorind-o iai omori surisul.

In adincul sufletului sunt inca un copil si ma simt o norocoasa pentru ca viata mi-a dat poate prea multe sanse pe care nu le-am valorificat la superlativ. Privesc de jur imprejur la ceilalti copii, atit de mult potential zace in inocenta incit am putea recladi o lume a zimbetului vesnic si al pacii interioare. Copii au felul lor de a vedea lumii si sint singurii carora nu le este frica de viitor. Ei isi zidesc fericirea pe visuri iar povestile in care binele invinge raul fac parte din realitatea lor. Toate gindurile marete, toate inventiile cu adevarat importante au izorit din sufletul unui copil care a visat sa-si depaseasca conditia si sa impresioneze lumea demonstrind astfel ca evolutia societatii depinde de ambitia unui copil. Sint copii care trebuie sa lupte pentru apararea propriilor drepturi, copii pentru care dragostea inseamna atit de mult,tocmai pentru ca le lipseste. Acesti copii au nevoie doar de o sansa pentru asi demonstra valoarea. E atit de greu sa ajungi la sufletul unui copil insa e o aventura care merita intr-adevar traita. Copiii cunosc artificialitatea,minciuna si egoismul,oricit de mult ai incerca sa-ti maschezi atitudinea. Copilaria mea inca zburda vesela, elfii se mai ascund dupa florile de mar, iar bunica poate sa-mi mai fluture zimbete din usa casei. Mi-e dor de copilarie de lumea aceea cu ochi mari, unde alergam desculta prin curte, iar puful de papadie mi se parea o lume magica,unde pluteau stele,puteam sa jur ca daca le ating se transforma in niste zine. Mi-e dor sa-mi trag pisoiul de urechi. Serile erau frumoase, ne adunam toti in casa si jucam carti iar bunica pregatea masa, bunicul mereu ne privea asemeni unei taceri plina de stralucie si caldura, cind ma uitam la el-lumina, iar eu scoteam un zimbet stirb si ii faceam mereu cu mina, iar el se scutura de dragul meu!

Da..mi-e dor de copilarie, de pomii din gradina pe care ii cunosteam pe de rost,toti imi lasau urme si julituri, dar oare mai conta? Important era sa nu ii taie nimeni si sa urc prin ei ca sa ajung mai aproape de cer, mi se parea ca acolo sint mai mare si pot culege norii, uneori puteam,dar nu erau nori, ci puf…puf mare si alb. Acum insa, nu mai sint acele locuri ale amintirilor, casa e refacuta,cheia nu mai sta la locul unde de obicei o punea bunica, iar locul de munca a bunelului a devenit pustiu.

Insa mai este curtea, cit mai este ea,inseamna ca mai am voie sa alerg desculta prin iarba si sa visez la zilele cind imi permiteam aproape orice, iar oamenii mari imi tulburau linistea. Merita sa lupti pentru increderea unui copil, caci inima lui este mai pretioasa decit o comoara, mai fragila decit o floare si mai bogata decit intreaga avere a lumii.